Avantaje pentru construcția de ferestre
Fără investiții suplimentare
În cazul vitrajului static uscat - STV®, nu sunt necesare investiții noi în utilaje. Profilele sunt livrate având integrată banda adezivă.
Proces obișnuit de fabricație
Prelucrarea profilului se desfășoară în mod obișnuit. Debitarea, sudarea, debavurarea și vitrarea se realizează ca și până acum, cu doar câteva ajustări minore pentru adaptarea la cerințele tehnicii STV®.
Stabilitate îmbunătățită
Combinarea tehnicii STV® cu o armătură obișnuită din oțel permite fabricarea unor elemente de dimensiuni mult mai mari. Și în domeniul construcțiilor speciale pot fi realizate astfel elemente mai stabile.
Izolare termică ridicată
În cazul construcției de elemente de dimensiuni normale, de culoare albă (ferestre 1,50 x 1,50 m și uși de balcon 1,10 x 2,30 m) utilizând tehnica STV® se poate renunța complet la rigidizarea din oțel. Astfel, are loc o îmbunătățire vizibilă a coeficienților Uf (cu până la 0,2 W/(m²K) în funcție de combinația de profile).
Posibilitate de economisire
Lucrările laborioase de reglare și ajustare la nivelul ferestrelor se reduc la minimum. În plus, montarea elementelor albe este facilitată în mod semnificativ datorită reducerii greutății acestora.
Beneficiați de avantajele acestui sistem
Toate componentele STV® sunt verificate, printre altele, conform prevederilor RAL aplicabile și corespund stadiului actual al tehnicii. Coeficienții obținuți corespund claselor de performanță obișnuite ale sistemelor de profile GEALAN.
Mai multe informații despre STV®
Execuție unitară cu lipire uscată
STV®: pur și simplu accesibil
STV® reprezintă sistemul inovator pentru lipirea uscată a geamului pe întreaga suprafață a marginii cercevelei. Acesta prezintă o serie de avantaje esențiale comparativ cu procesul umed de prelucrare, utilizat în mod obișnuit. Iar acest lucru este posibil fără a face compromisuri în ceea ce privește facilitarea prelucrării. STV® este un sistem care efectiv funcționează.
Principiul vitrajului static uscat
În cadrul tehnologiei de lipire dezvoltate de GEALAN, STV® (vitraj static uscat), sticla se lipește de profilul de cercevea cu ajutorul unei benzi adezive special concepute pentru construcția de ferestre, fără a schimba modul obișnuit de așezare a geamurilor. Prin lipirea geamului de cercevea, rigiditatea geamului din sticlă este transferată la nivelul cercevelei și întregul sistem devine mai stabil. Astfel, pot fi fabricate în întregime elemente albe standard, fără oțel. Alternativ, în combinație cu oțel și tehnica STV® pusă la dispoziție de GEALAN, pot fi fabricate elemente mai stabile. În mod suplimentar, în domeniul construcțiilor speciale, există posibilitatea de a îmbunătăți semnificativ rigiditatea arcurilor rotunde și a ferestrelor cu forme neregulate.În primul rând, tehnica STV® de la GEALAN oferă producătorilor de ferestre un sistem complet dezvoltat pentru producția rațională și economică de ferestre cu geamuri lipite.

Un proces de fabricație care convinge
Producția de ferestre cu ajutorul tehnicii STV®
Pentru lipirea geamurilor cu adezivi lichizi sunt necesare investiții considerabile în noi utilaje. În cazul vitrajului static uscat - STV®, această condiție nu este valabilă. Profilele sunt livrate având integrată banda adezivă. Descoperiți în acest vdeo utilizarea tehnicii STV® pentru producția de ferestre.
Contactați-ne, vom fi bucuroși să vă ajutăm.
Nu pierdeți noutățile!
Doresc să primesc informații legate de lucrări de referință și știri GEALAN pe E-Mail (de două ori pe lună) - în mod gratuit și revocabil oricând.